Epilog 2

  Imi lipsesti enorm si am reusit sa-mi exprim in scris doar o mica parte din ceea ce repezinti tu pentru mine.Sunt atat de suparat pe mine insumi ca te-am pierdut,incat e o tortura sa privesc in oglinda.Urasc faptul ca nu am fost destul de apt sa pot sparge barierele imposibilului si sa te tin langa mine.Sunt tot mai dese momentele in care urasc totul in jurul meu,iar tu exceptia.

  Am incercat sa traiesc in prezent si sa ignor trecutul care imi bate violent in geam,dar mi-e imposibil.E incredibil de bizar cum absolut tot ceea ce exista in jurul meu imi aminteste de tine,ca si cum imaginea chipului tau mi-ai fi tatuata pe retina.Esenta vietii se indeparteaza de sufletul meu si pleaca cu suspine adanci in cautarea ta.Esti departe,te simt mult prea departe,indiferent de distanta la care esti,fata de mine.In ochii mei,candva atat de sugestivi,se reflecta doar adancurile abisului prezent in sufletul meu.
  Mi-e rusine,sunt atat de jenat de faptul ca sunt dependent de tine.Sunt satul,atat de statul de melodiile de dragoste in care ma regasesc.Le-am povestit istoria noastra demonilor prezenti in sufletul meu,si au inceput sa suspinde adanc si sa planga cu lacrimi de sange.Asta e cam tot ceea ce ai lasat in urma ta atunci cand ai plecat de langa mine:lacrimi,suspine,demoni si amintiri.Prefer sa ma amagesc cu ideea fictiva a faptului ca mai am un suflet.L-ai luat cu tine,si tot ce ai lasat in urma ta e un gol,in care plutesc amintirile cu noi.
  Mi-e dor,iubito.Nimeni nu ma poate saruta atat de profund cum o faci tu,nimeni nu isi poate plimba degetele pe spatele meu la fel ca tine,si nimeni nu-mi poate mangaia fata in felul in care o faceai tu.Esti unica,si nimeni si nimic nu se poate apropia de un singur procent din ceea ce insemni tu pentru mine.Imi place sa-mi amintesc de tine,indiferent de cat de tare doare.Defapt,e posibil sa nu imi placa durerea prezenta in sufletul meu,dar atat timp cat imaginea ta apare odata cu ea,e un compromis destul de satisfacator pentru mine.
 Ce scriu acum nu o fac in speranta ca te-ai intoarce la mine,ci pur si simplu simt nevoia sa scot fraul tuturor sentimentelor.Dar sentimentele mele sunt exact ca un izvor si nu le pot opri din a iesi la suprafata indiferent de efortul depus.
 Sunt pierdut undeva in universul meu,unde tu esti zeitatea suprema si singura pe care o venerez.Se spune ca speranta moare ultima,dar flacara sperantei mele a fost stinsa cu lacrimi amare.Intins pe spate,cu ochii inchisi plutesc in universul meu unde tu esti singura mea alinare.Raman plutind.