I can't explain and I won't even try

  N-am crezut vreodată ca ma voi putea îndrăgosti atât de brusc si de neaşteptat,intr-o singura seară.Dar privirea ta atât de blândă,zâmbetul tău,ameţeala atât de plăcută cauzată de alcool,mi-au intensificat senzaţia de euforie,transformându-mi noaptea intr-una dintre cele mai frumoase din viaţa mea.

  A trecut ceva timp de când nu am vorbit.Am avut plăcerea să te vad zilele trecute,însă nu şi curajul să-ţi pot spune vreun cuvânt.N-am putut nici măcar zâmbi,şi te-am lăsat să treci pe lângă mine,fără ca nici unul din noi să priveasca înapoi,exact ca doi străini.

  Şi totuşi,a fost doar un moment,o noapte si nimic mai mult. Probabil ca eu sunt de vină,obiceiul meu de a mă ataşa mult prea repede de orice persoană care apare in viaţa mea îşi face simţită prezenţa.
  A trecut ceva timp iar imaginea ta incă persistă în mintea mea obosită.Intervalul de timp in care nu vorbim pare infernal de lung;Zilele in care te plimbi prin mintea mea sunt ani,iar minutele petrecute in faţa calculatorului,asteptând să te văd online par zile.Nici măcar nu ştiu de ce astept asta,ştiu că nu am curajul sa îţi scriu,şi ştiu de asemenea că nici tu nu o vei face.Totuşi,rămân in aşteptarea unui miracol deşi nu văd care ar putea fii acela.Sunt actorul nostalgic pierdut in propriile mele filme,unde niciodată nu există happy-end.
 
 Aş vrea parcă să te uit,dar e atât de dificil încât  pare imposibil.Îţi  văd imaginea întipărită pe retina mea de fiecare dată când privesc in oglindă.E plăcut,şi totuşi bizar să văd cum totul in jurul meu se schimbă,şi fiecare lucru îţi seamănă şi îmi aminteşte de tine.E o stare ciudată,sunt confuz,şi oricât aş încerca să realizez ce se întâmplă cu mine nu izbutesc.Simt o nevoie disperată de afecţiune dar nu o pot accepta din partea nimănui atâta timp cât persoana respectivă nu eşti tu.Ai reuşit ceea ce nu a reuşit timpul;m-ai schimbat.Mi-aş dori sa fii aici,să mă îmbrăţişezi şi să îmi spui că va fi bine. Defapt,nu cred ca aş avea nevoie să.mi spui vreun cuvânt,simpla ta prezenţă ar fii de ajuns pentru a-mi aşterne zâmbetul pe faţa şi ar eclipsa orice altceva.

 Probabil că zâmbesc doar in somn,în momentele în care dorinţele mele prind viaţă şi visez la o idilă perfectă,la o eternitate petrecută alături de tine.M-aş bucura sa ştiu că te gândeşti la mine ocazional,chiar şi involuntar.Până atunci însă...rămân aşteptând.

Schimbare

 
 90% din populatie spera la o lume mai buna si trai mai bun dar culmea,nimeni nu face nimic pentru a schimba ceva.Toti suntem orbi atunci cand privim in oglinda,dar suntem apti sa remarcam fiecare greseala a celui de langa noi.Primul pas esential pentru a schimba o societate,ar fi sa te schimbi pe tine,pentru inceput.Apoi am putea incepe sa renuntam la falsa impresie de superioritate fata de cei din jurul nostru pentru ca vorba aia : "Curata-ti degetul inainte sa arati cu el spre petele mele.".

 Ar trebui sa renuntam la prejudecati si sa nu judecam atat de mult fara ca macar sa cunoastem.Ar trebui sa fim gata sa invatam din orice,sa iubim mai mult,sa zambim mai mult si sa fim mai fericiti.Ar trebui sa invatam o data pentru totdeauna faptul ca adevaratele valori sunt morale si nici de cum materiale si sa apreciem mai mult lucrurile care ne fac fericiti.Banii aduc fericirea dar pe moment,pentru ca exista lucruri ce nu pot fi cumparate care ne pot face fericiti la randul lor,lucruri pe care le subestimam.Cu totii am fi cu mult mai fericiti daca am renunta la teama de a fi vazuti prost in ochii lumii prin prisma lucrurilor pe care le facem.Am putea renunta de asemenea la pesimismul extrem care ne caracterizeaza personalitatile.Lumea pare mai sumbra daca e privita prin ochii unui negativist.Suntem in stare sa pierdem persoane dragi,doar de dragul de a muri cu orgoliul strans tinut in brate.Poate daca am scoate putin capul de dupa orgoliile noastra am fi in stare sa remarcam sacrificiile facute de altii pentru noi.

  "E mai bine sa ai exact atat cat iti lipseste" - Cheloo.Indiferent de cat de multe avem niciodata nu suntem multumiti si ravnim la mai mult.Eu personal cred ca asta e secretul fericirii.Ne plangem mult prea mult din lucruri irelevante si care la urma urmei nici macar nu sunt o necesitate.E o drama cum unii copii la 12 ani plang ca n-au Iphone iar altii la varsta lor mor de foame undeva in lume.Bunicul meu imi spunea: "incearca ca de fiecare data cand ti-e greu,sa te gandesti ca undeva in lume,cuiva ii este de 10 ori mai greu ca tie".
  "Scopului unei vieti e viata cu un scop" - Immortal Tehnique.Avem nevoie de vise,pentru a ne fixa obiective si intr-un final sa ajungem sa le indeplinim.Niciodata sa nu renunti la visele tale pentru ca il ele,salasluieste esenta reusitei in viata.
    Ar trebui sa renuntam la complexe,pentru ca daca privesti lumea cu detasare nimeni nu e perfect.Etichetele ar trebuii sa dispara si ele,pentru desi fiecare in parte e diferit,dintr-un anumit punct de vedere suntem toti la fel.
   Daca citesti asta incearca,macar pentru o zi sa schimbi ceva si deschide-ti ochii sa observi schimbarea.Incearca sa zambesti mai des,sa imbratisezi mai mult,sa nu-i judeci pe altii,sa incerci sa ajuti pe cat posibil,sa iubesti mai mult,iar la final sa privesti lumea dintr-o perspectiva pozitiva.Schimbarea sta in tine.

Soldatul de plumb

Textul urmator nu-mi apartine,e al unui prieten care simtea nevoia sa se descarce.Mi-a placut mult asa ca,cu acordul lui am postat textul aici,sa-l vedeti si voi.
Ma uit deseori in oglinda dimineata, iar primul gand care il am in minte este „Cine esti tu? Si ce ai facut cu mine?” Privesc nostalgic in trecut la „soldatul” ce lupta cu sange rece in eternul conflict al vietii, marsaluind pe cararea catre „mai bine”, cu privirea tot inainte, fara a privi inapoi. Iar acum... acel „soldat” priveste cu manie si dezamagire la tipul cu ochi tristi, care nu a mai schitat niciun zanbet de ceva vreme...
Ma intreb... De ce au aparut aceste „boli” in sufletul, in inima si in mintea mea? Cum m-am molipsit de iubire,de regret? In inima mea traieste un monstru, ce-i era tovaras bun „soldatului” nostru... Cum de a a lasat-o sa patrunda in inima? Cum de nu o cauta s-o alunge? Nu vreau sa renunt. Nu voi renunta niciodata la a deveni din nou el, oricate sacrificii ar trebui sa fac. Dar chiar si asa... stiu ca nu voi mai putea reusi... fiindca acum am o slabiciune, iar in acest razboi slabiciunile nu sunt admise... .

Astept deja de un sfert de ora sa-si faca aparitia. Stau la masa mea obisnuita, aprinzandu-mi a nu-stiu-cata tigara si sorbind lent din cafea. Apare fara a face mult zgomot si se aseaza. Nu ne salutam. Ne uitam fix unul la celalalt, asteptand fiecare fraza care avea sa porneasca o indelungata discutie. Putin stresat, cedez acestei batalii a tacerii:
-De ce?
-Tu sa-mi spui.
-Eu? Ce fac eu nu te priveste. Tu trebuie sa-mi dai explicatii. Trebuie sa-mi spui de ce faci asta. De ce ma lasi sa sper? De ce ma lasi si visez cu ochii deschisi? De ce imi lasi sufletul hoinar, printre stele, iar mintea mi-o invaluiesti in fum? De ce-mi ineci inima-n alcool, ca apoi tot tu sa fi cel care sa ma salveze? De ce nu pot uita ceea ce altii au uitat de mult. De ce ea?
Nu spune nimic. Isi aprinde tigara si bea o gura de cafea, dar ochii il tradeaza. Isi pregatea argumentul bine, precum un student la psihologie. In acea liniste mortuara continui:
-De ce nu ma lasi sa devin din nou soldatul de odinioara, ala care isi facea datoria si atat? De ce m-ai lasat sa dezertez si sa devin om?
-Fiindca asta esti. Esti om. Un om trecut prin multe. Iar ca om, e de datoria ta sa razi, sa te distrezi, sa plangi si sa regreti. Soldatul de care imi vorbesti era doar o masca, un costum ce te proteja de lume, iar eu ti l-am smuls. Ai stat prea mult ascuns dupa ea. A venit timpul sa simti si tu ceea ce simte orice om: ura, tristete, bucurie, extaz, agonie, iubire...
Negam. Negam totul. Dar stiam ca are dreptate. In interiorul meu stiam asta... Dar cunosteam lumea. Vazandu-mi privirea cazanda, schiteaza un zambet de satisfactie si continua:
-E de datoria mea sa te fac sa vezi nu numai ce vrei tu, ci si ceea ce trebuie sa vezi. Trebuie sa vezi cum e lumea in care trebuie sa traiesti si...
-Cunosc prea bine lumea! De aceea am devenit ceea ce eram, inainte sa apari tu din nou.  De aceea mi-am crescut demonul in inima.
-L-ai crescut, dar acea lipsa de atentie din partea lui a adus-o pe ea acolo. A mirosit omenia si incercat s-o vaneze, iar atunci ea s-a pitit acolo.
-O va gasi in cele din urma. E singurul lucru care trebuie alungat ca sa devin din nou eu.
Nu spune nimic. Se ridica si pleaca fara a saluta. Raman sa-mi termin cafeaua. Cuget atent fiecare cuvant spus de el si apoi de mine. Ma ridic destul de repede si ma indrept catre iesire.

Epilog 2

  Imi lipsesti enorm si am reusit sa-mi exprim in scris doar o mica parte din ceea ce repezinti tu pentru mine.Sunt atat de suparat pe mine insumi ca te-am pierdut,incat e o tortura sa privesc in oglinda.Urasc faptul ca nu am fost destul de apt sa pot sparge barierele imposibilului si sa te tin langa mine.Sunt tot mai dese momentele in care urasc totul in jurul meu,iar tu exceptia.

  Am incercat sa traiesc in prezent si sa ignor trecutul care imi bate violent in geam,dar mi-e imposibil.E incredibil de bizar cum absolut tot ceea ce exista in jurul meu imi aminteste de tine,ca si cum imaginea chipului tau mi-ai fi tatuata pe retina.Esenta vietii se indeparteaza de sufletul meu si pleaca cu suspine adanci in cautarea ta.Esti departe,te simt mult prea departe,indiferent de distanta la care esti,fata de mine.In ochii mei,candva atat de sugestivi,se reflecta doar adancurile abisului prezent in sufletul meu.
  Mi-e rusine,sunt atat de jenat de faptul ca sunt dependent de tine.Sunt satul,atat de statul de melodiile de dragoste in care ma regasesc.Le-am povestit istoria noastra demonilor prezenti in sufletul meu,si au inceput sa suspinde adanc si sa planga cu lacrimi de sange.Asta e cam tot ceea ce ai lasat in urma ta atunci cand ai plecat de langa mine:lacrimi,suspine,demoni si amintiri.Prefer sa ma amagesc cu ideea fictiva a faptului ca mai am un suflet.L-ai luat cu tine,si tot ce ai lasat in urma ta e un gol,in care plutesc amintirile cu noi.
  Mi-e dor,iubito.Nimeni nu ma poate saruta atat de profund cum o faci tu,nimeni nu isi poate plimba degetele pe spatele meu la fel ca tine,si nimeni nu-mi poate mangaia fata in felul in care o faceai tu.Esti unica,si nimeni si nimic nu se poate apropia de un singur procent din ceea ce insemni tu pentru mine.Imi place sa-mi amintesc de tine,indiferent de cat de tare doare.Defapt,e posibil sa nu imi placa durerea prezenta in sufletul meu,dar atat timp cat imaginea ta apare odata cu ea,e un compromis destul de satisfacator pentru mine.
 Ce scriu acum nu o fac in speranta ca te-ai intoarce la mine,ci pur si simplu simt nevoia sa scot fraul tuturor sentimentelor.Dar sentimentele mele sunt exact ca un izvor si nu le pot opri din a iesi la suprafata indiferent de efortul depus.
 Sunt pierdut undeva in universul meu,unde tu esti zeitatea suprema si singura pe care o venerez.Se spune ca speranta moare ultima,dar flacara sperantei mele a fost stinsa cu lacrimi amare.Intins pe spate,cu ochii inchisi plutesc in universul meu unde tu esti singura mea alinare.Raman plutind.

  De ceva timp,tot incerc sa imi creez in minte o notiune a unei fete perfecte pentru mine.Stii,genu' ala de tipa cu care as putea vorbi despre orice,la nesfarsit fara sa ne epuizam subiectele.Persoana aceea speciala,care ma face sa zambesc continuu atunci cand sunt cu ea,sau vorbim.Vreau pe cineva care sa ma inteleaga,sau cel putin sa-mi lase impresia ca ma intelege.
  Gandurile astea au persistat ceva timp in mintea mea,pana de curand.Tind sa cred ca am gasit persoana respectiva.Indiferent ce ar face,e definita de perfectiune in ochii mei.As vrea sa fiu langa ea tot timpul,si de fiecare data cand imi spune "noapte buna",ma gandesc ca ar fi cu adevarat buna cu ea aici. Mi se intampla uneori cand imi vorbeste si o privesc,sa aud doar fragmente din ceea ce spune,fiind mult prea absorbit de cat e de frumoasa.Intr-un timp scurt,am reusit sa-i retin toate obiceiurile si lucrurile facute involuntar,precum muscatul buzei sau felul in care se joaca cu mana mea.Chestiile de genul asta degaja inocenta,si o fac sa devina adorabila.

  Zambetul ei,face parte din categoria selecta a lucrurilor care ma fac cu adevarat fericit.Imi doresc sa o visez,mi-ar face noaptea mai frumoasa,dar pur si simplu nu se intampla si adorm cu ea in gand.Primul lucru pe care in fac cand ma trezesc e sa-mi verific telefonul,cu speranta ca mi-a scris.E un paradox bizar faptul ca desi nu o cunosc de mult timp,am impresia ca o stiu de o viata,si imi face placere sa o simt aproape.
  Probabil ca o sa vada postarea asta si o sa intuiasca ca e despre ea.Si mai probabil o sa zambeasca cand realizeaza chestia respectiva,si asta ma bucura.Mmm beib..daca citesti chestia asta just "smile,you're beautiful".

Frig si Ceata

Frig si Ceata

 E incredibil cat de jos poate ajunge moralul unei persoane.Daca nu stii,imagineaza-ti cum moralul tau e lipit pamant,si crezi ca ai ajuns la capatul cararii care duce in jos.Ei bine,de acolo,totusi mai poti cobori un nivel.Cand esti inconjurat de oameni,si totusi iti lipseste un prieten,si te simti singur.Stii cum ca cei pe care ii iubesti sa te caute doar atunci cand au nevoie de tine?Tendinta mea bizara de a ma atasa de cei care nici macar nu stiu ca exist,inca persista.Am fost obligat sa invat,ca atunci cand lucrurile merg prost,intotdeauna se poate mai rau.N-a fost deloc placut modul in care am invatat asta,dar incep sa ma obisnuiesc.Uneori,sunt nevoit sa calc pe propriul orgoliu,doar pentru a pastra langa mine persoane care in viitor,sunt sigur ca ma vor rani din nou.Nici macar nu stiu de ce fac asta,si totusi continui sa o fac.

  "Ma simt inconjurat de frig,invelit cu 7 paturi" - Cumicu"

  Sunt atat de constient de faptul ca regretele tarzii sunt pierdere de vreme,si totusi nu le pot impiedica sa nu ma inconjoare.De fiecare data cand sunt la pamant,daca cineva ma intreaba de starea mea,o face din politete,sau curiozitate.Uneori plutesc cu ochii inchisi,intr-un univers gri,detasat de lumea din jur,cu viziunea unei lumi sumbre tatuata pe interiorul pleoapelor mele.Fiecare dintre noi,are propria lume,un ultim refugiu,in care se retrage disperat in cautarea linistii si a singuratatii.Se intampla,ca scoarta sub care stau ascunse regretele si amintirile neplacute sa cedeze,iar ele sa evadeze,din inchisoarea unde noi speram sa ramana vesnic si ne invadeaza mintea.

 Welcome to my world,unde pana si soarele raspandeste frig si intuneric,unde totul e inconjurat de culori sumbre si ceata.Cuvintele sunt aproape inutile,daca sunt nevoit sa exprim complexitatea negurei prezente permanent in sufletul meu.Zambetul,masca sub care ma ascund de ochii sfredelitori ai lumii inconjuratoare,dispare in momentul in care nu ma simt privit.Poate va veni primavara,care sa topesca turturii de gheata care in inconjoara sufletul in momentele de genul.Dar pana atunci,raman singura prezenta din mijocul cetii lumii mele fade,inconjurat de intuneric si tremurand de frig,unde vantul e singurul care imi sopteste cuvinte reci.Sunt singur,mi-e frig si cu o perseverenta iesita din comun,caut iesirea inexistenta din universul meu parelel,cel rece.Regretele s-au intors,demonii astia sadici nu ezita sa apara de fiecare data cand sunt la pamant.Clipesc lung,si deschid ochii.Nimic nu e schimbat,si ma scufund mai adanc in abisul in care intunericul ma invaluie treptat.

Definitia unei mame...

Definitia unei mame...

Articol realizat in colaborare cu Dyu ^.^.
Dyu's part:

Mama- Stii, e persoana aceea care e cea mai importanta in viata noastra. Cea care ne da viata, care ne creste, care are cea mai mare grija de noi, persoana care din iubire pentru noi ar fi in stare sa-si dea si viata. Multi dintre noi nu o pretuim cand o avem langa noi.  La varsta adolescentei, tuturor ni se pare ca mama, cateodata, e prea cicalitoare, prea grijulie si ca se comporta cu noi de parca suntem inca copii mici, dar face asta pentru binele nostru. Nu ar suporta ca noi sa patim ceva. Stiu si mamele cum e sa fii adolescent si ca tentatile sunt foarte mari. De aceea isi fac ele griji pentru noi. Este langa tine tot timpu si iti ofera tot sprijinul ei.
E acolo cand ai nevoie, cand plangi, cand razi, cand esti fericit, cand esti bolnav, cand ai probleme. Si nu te judeca cum fac altii. E cea mai buna prietena. Iti da sfaturi fara sa le ceri, iti spune ce-i bine si ce-i rau. Te invata sa fii un om bun.Mama este singura persoana fara care nu as mai putea trai.

“Inima de mama e singurul loc din lume unde va puteti refugia, chiar cand parul va e carunt. Ferice de aceia carora le mai traieste mama.”  - Ad. Stifter

Dumi:
O mama,in adevaratul sens al cuvantului,e acea prezenta permanenta alaturi de tine,de la inceputul vietii tale,si pana la sfarsitul vietii ei.De multe ori,in perioada adolescentei,multi cred ca nu e in stare sa inteleaga prin ce trec ei la momentul respectiv.Chiar daca nu-ti cunoaste situatia pe deplin,stie instinctiv ce e mai bine pentru tine,pentru ca mai presus de toate,ea te cunoaste mai bine decat oricine.Respecta-ti mama ca pe un parinte,vorbeste cu ea ca si cu un prieten,si trateaz-o cu aceeasi grija si rabdare cu care ea te-a tratat pe tine,inca de cand te-ai nascut.Vei observa pe parcursul vietii tale,ca in personalitatea ta,se reflecta sfaturile ei,si parti ale caracterului ei.Apreciaza-ti mama,pentru daca maine o pierzi,vezi vedea cat de mult inseamna.
 Atunci cand toate felinarele din jurul tau se vor stinge,se va evidentia lumanarea,care a fost langa tine dintotdeauna dar n-ai fost in stare sa o vezi,orbit de celelalte lumini.Niciodata sa nu subestimezi puterea unei mame,pentru ca iubirea fata de copii ei e cea mai puternica sursa de energie din care se alimenteaza constant.
  Sa nu-ti fie rusine sa-i spui ca o iubesti,pentru indiferent de ce ai face pentru ea,nu va fi echivalentul unui "Te iubesc",sincer.Niciodata nu iti va cere nimic,dar oricum,nimic nu ar putea compensa grija si dragostea purtata de ea,de-a lungul timpului.

“Cum ati putea voi banui cate lumi misuna intr-o raza de soare, cate lupte se dau intr-o gaura de furnici, cate dureri ascunde o inima de mama trudita si cate daruri se pot naste intr-un suflet de copil!” -  Panait Istrati