Schimbare

 
 90% din populatie spera la o lume mai buna si trai mai bun dar culmea,nimeni nu face nimic pentru a schimba ceva.Toti suntem orbi atunci cand privim in oglinda,dar suntem apti sa remarcam fiecare greseala a celui de langa noi.Primul pas esential pentru a schimba o societate,ar fi sa te schimbi pe tine,pentru inceput.Apoi am putea incepe sa renuntam la falsa impresie de superioritate fata de cei din jurul nostru pentru ca vorba aia : "Curata-ti degetul inainte sa arati cu el spre petele mele.".

 Ar trebui sa renuntam la prejudecati si sa nu judecam atat de mult fara ca macar sa cunoastem.Ar trebui sa fim gata sa invatam din orice,sa iubim mai mult,sa zambim mai mult si sa fim mai fericiti.Ar trebui sa invatam o data pentru totdeauna faptul ca adevaratele valori sunt morale si nici de cum materiale si sa apreciem mai mult lucrurile care ne fac fericiti.Banii aduc fericirea dar pe moment,pentru ca exista lucruri ce nu pot fi cumparate care ne pot face fericiti la randul lor,lucruri pe care le subestimam.Cu totii am fi cu mult mai fericiti daca am renunta la teama de a fi vazuti prost in ochii lumii prin prisma lucrurilor pe care le facem.Am putea renunta de asemenea la pesimismul extrem care ne caracterizeaza personalitatile.Lumea pare mai sumbra daca e privita prin ochii unui negativist.Suntem in stare sa pierdem persoane dragi,doar de dragul de a muri cu orgoliul strans tinut in brate.Poate daca am scoate putin capul de dupa orgoliile noastra am fi in stare sa remarcam sacrificiile facute de altii pentru noi.

  "E mai bine sa ai exact atat cat iti lipseste" - Cheloo.Indiferent de cat de multe avem niciodata nu suntem multumiti si ravnim la mai mult.Eu personal cred ca asta e secretul fericirii.Ne plangem mult prea mult din lucruri irelevante si care la urma urmei nici macar nu sunt o necesitate.E o drama cum unii copii la 12 ani plang ca n-au Iphone iar altii la varsta lor mor de foame undeva in lume.Bunicul meu imi spunea: "incearca ca de fiecare data cand ti-e greu,sa te gandesti ca undeva in lume,cuiva ii este de 10 ori mai greu ca tie".
  "Scopului unei vieti e viata cu un scop" - Immortal Tehnique.Avem nevoie de vise,pentru a ne fixa obiective si intr-un final sa ajungem sa le indeplinim.Niciodata sa nu renunti la visele tale pentru ca il ele,salasluieste esenta reusitei in viata.
    Ar trebui sa renuntam la complexe,pentru ca daca privesti lumea cu detasare nimeni nu e perfect.Etichetele ar trebuii sa dispara si ele,pentru desi fiecare in parte e diferit,dintr-un anumit punct de vedere suntem toti la fel.
   Daca citesti asta incearca,macar pentru o zi sa schimbi ceva si deschide-ti ochii sa observi schimbarea.Incearca sa zambesti mai des,sa imbratisezi mai mult,sa nu-i judeci pe altii,sa incerci sa ajuti pe cat posibil,sa iubesti mai mult,iar la final sa privesti lumea dintr-o perspectiva pozitiva.Schimbarea sta in tine.

Soldatul de plumb

Textul urmator nu-mi apartine,e al unui prieten care simtea nevoia sa se descarce.Mi-a placut mult asa ca,cu acordul lui am postat textul aici,sa-l vedeti si voi.
Ma uit deseori in oglinda dimineata, iar primul gand care il am in minte este „Cine esti tu? Si ce ai facut cu mine?” Privesc nostalgic in trecut la „soldatul” ce lupta cu sange rece in eternul conflict al vietii, marsaluind pe cararea catre „mai bine”, cu privirea tot inainte, fara a privi inapoi. Iar acum... acel „soldat” priveste cu manie si dezamagire la tipul cu ochi tristi, care nu a mai schitat niciun zanbet de ceva vreme...
Ma intreb... De ce au aparut aceste „boli” in sufletul, in inima si in mintea mea? Cum m-am molipsit de iubire,de regret? In inima mea traieste un monstru, ce-i era tovaras bun „soldatului” nostru... Cum de a a lasat-o sa patrunda in inima? Cum de nu o cauta s-o alunge? Nu vreau sa renunt. Nu voi renunta niciodata la a deveni din nou el, oricate sacrificii ar trebui sa fac. Dar chiar si asa... stiu ca nu voi mai putea reusi... fiindca acum am o slabiciune, iar in acest razboi slabiciunile nu sunt admise... .

Astept deja de un sfert de ora sa-si faca aparitia. Stau la masa mea obisnuita, aprinzandu-mi a nu-stiu-cata tigara si sorbind lent din cafea. Apare fara a face mult zgomot si se aseaza. Nu ne salutam. Ne uitam fix unul la celalalt, asteptand fiecare fraza care avea sa porneasca o indelungata discutie. Putin stresat, cedez acestei batalii a tacerii:
-De ce?
-Tu sa-mi spui.
-Eu? Ce fac eu nu te priveste. Tu trebuie sa-mi dai explicatii. Trebuie sa-mi spui de ce faci asta. De ce ma lasi sa sper? De ce ma lasi si visez cu ochii deschisi? De ce imi lasi sufletul hoinar, printre stele, iar mintea mi-o invaluiesti in fum? De ce-mi ineci inima-n alcool, ca apoi tot tu sa fi cel care sa ma salveze? De ce nu pot uita ceea ce altii au uitat de mult. De ce ea?
Nu spune nimic. Isi aprinde tigara si bea o gura de cafea, dar ochii il tradeaza. Isi pregatea argumentul bine, precum un student la psihologie. In acea liniste mortuara continui:
-De ce nu ma lasi sa devin din nou soldatul de odinioara, ala care isi facea datoria si atat? De ce m-ai lasat sa dezertez si sa devin om?
-Fiindca asta esti. Esti om. Un om trecut prin multe. Iar ca om, e de datoria ta sa razi, sa te distrezi, sa plangi si sa regreti. Soldatul de care imi vorbesti era doar o masca, un costum ce te proteja de lume, iar eu ti l-am smuls. Ai stat prea mult ascuns dupa ea. A venit timpul sa simti si tu ceea ce simte orice om: ura, tristete, bucurie, extaz, agonie, iubire...
Negam. Negam totul. Dar stiam ca are dreptate. In interiorul meu stiam asta... Dar cunosteam lumea. Vazandu-mi privirea cazanda, schiteaza un zambet de satisfactie si continua:
-E de datoria mea sa te fac sa vezi nu numai ce vrei tu, ci si ceea ce trebuie sa vezi. Trebuie sa vezi cum e lumea in care trebuie sa traiesti si...
-Cunosc prea bine lumea! De aceea am devenit ceea ce eram, inainte sa apari tu din nou.  De aceea mi-am crescut demonul in inima.
-L-ai crescut, dar acea lipsa de atentie din partea lui a adus-o pe ea acolo. A mirosit omenia si incercat s-o vaneze, iar atunci ea s-a pitit acolo.
-O va gasi in cele din urma. E singurul lucru care trebuie alungat ca sa devin din nou eu.
Nu spune nimic. Se ridica si pleaca fara a saluta. Raman sa-mi termin cafeaua. Cuget atent fiecare cuvant spus de el si apoi de mine. Ma ridic destul de repede si ma indrept catre iesire.

Epilog 2

  Imi lipsesti enorm si am reusit sa-mi exprim in scris doar o mica parte din ceea ce repezinti tu pentru mine.Sunt atat de suparat pe mine insumi ca te-am pierdut,incat e o tortura sa privesc in oglinda.Urasc faptul ca nu am fost destul de apt sa pot sparge barierele imposibilului si sa te tin langa mine.Sunt tot mai dese momentele in care urasc totul in jurul meu,iar tu exceptia.

  Am incercat sa traiesc in prezent si sa ignor trecutul care imi bate violent in geam,dar mi-e imposibil.E incredibil de bizar cum absolut tot ceea ce exista in jurul meu imi aminteste de tine,ca si cum imaginea chipului tau mi-ai fi tatuata pe retina.Esenta vietii se indeparteaza de sufletul meu si pleaca cu suspine adanci in cautarea ta.Esti departe,te simt mult prea departe,indiferent de distanta la care esti,fata de mine.In ochii mei,candva atat de sugestivi,se reflecta doar adancurile abisului prezent in sufletul meu.
  Mi-e rusine,sunt atat de jenat de faptul ca sunt dependent de tine.Sunt satul,atat de statul de melodiile de dragoste in care ma regasesc.Le-am povestit istoria noastra demonilor prezenti in sufletul meu,si au inceput sa suspinde adanc si sa planga cu lacrimi de sange.Asta e cam tot ceea ce ai lasat in urma ta atunci cand ai plecat de langa mine:lacrimi,suspine,demoni si amintiri.Prefer sa ma amagesc cu ideea fictiva a faptului ca mai am un suflet.L-ai luat cu tine,si tot ce ai lasat in urma ta e un gol,in care plutesc amintirile cu noi.
  Mi-e dor,iubito.Nimeni nu ma poate saruta atat de profund cum o faci tu,nimeni nu isi poate plimba degetele pe spatele meu la fel ca tine,si nimeni nu-mi poate mangaia fata in felul in care o faceai tu.Esti unica,si nimeni si nimic nu se poate apropia de un singur procent din ceea ce insemni tu pentru mine.Imi place sa-mi amintesc de tine,indiferent de cat de tare doare.Defapt,e posibil sa nu imi placa durerea prezenta in sufletul meu,dar atat timp cat imaginea ta apare odata cu ea,e un compromis destul de satisfacator pentru mine.
 Ce scriu acum nu o fac in speranta ca te-ai intoarce la mine,ci pur si simplu simt nevoia sa scot fraul tuturor sentimentelor.Dar sentimentele mele sunt exact ca un izvor si nu le pot opri din a iesi la suprafata indiferent de efortul depus.
 Sunt pierdut undeva in universul meu,unde tu esti zeitatea suprema si singura pe care o venerez.Se spune ca speranta moare ultima,dar flacara sperantei mele a fost stinsa cu lacrimi amare.Intins pe spate,cu ochii inchisi plutesc in universul meu unde tu esti singura mea alinare.Raman plutind.

  De ceva timp,tot incerc sa imi creez in minte o notiune a unei fete perfecte pentru mine.Stii,genu' ala de tipa cu care as putea vorbi despre orice,la nesfarsit fara sa ne epuizam subiectele.Persoana aceea speciala,care ma face sa zambesc continuu atunci cand sunt cu ea,sau vorbim.Vreau pe cineva care sa ma inteleaga,sau cel putin sa-mi lase impresia ca ma intelege.
  Gandurile astea au persistat ceva timp in mintea mea,pana de curand.Tind sa cred ca am gasit persoana respectiva.Indiferent ce ar face,e definita de perfectiune in ochii mei.As vrea sa fiu langa ea tot timpul,si de fiecare data cand imi spune "noapte buna",ma gandesc ca ar fi cu adevarat buna cu ea aici. Mi se intampla uneori cand imi vorbeste si o privesc,sa aud doar fragmente din ceea ce spune,fiind mult prea absorbit de cat e de frumoasa.Intr-un timp scurt,am reusit sa-i retin toate obiceiurile si lucrurile facute involuntar,precum muscatul buzei sau felul in care se joaca cu mana mea.Chestiile de genul asta degaja inocenta,si o fac sa devina adorabila.

  Zambetul ei,face parte din categoria selecta a lucrurilor care ma fac cu adevarat fericit.Imi doresc sa o visez,mi-ar face noaptea mai frumoasa,dar pur si simplu nu se intampla si adorm cu ea in gand.Primul lucru pe care in fac cand ma trezesc e sa-mi verific telefonul,cu speranta ca mi-a scris.E un paradox bizar faptul ca desi nu o cunosc de mult timp,am impresia ca o stiu de o viata,si imi face placere sa o simt aproape.
  Probabil ca o sa vada postarea asta si o sa intuiasca ca e despre ea.Si mai probabil o sa zambeasca cand realizeaza chestia respectiva,si asta ma bucura.Mmm beib..daca citesti chestia asta just "smile,you're beautiful".

Frig si Ceata

Frig si Ceata

 E incredibil cat de jos poate ajunge moralul unei persoane.Daca nu stii,imagineaza-ti cum moralul tau e lipit pamant,si crezi ca ai ajuns la capatul cararii care duce in jos.Ei bine,de acolo,totusi mai poti cobori un nivel.Cand esti inconjurat de oameni,si totusi iti lipseste un prieten,si te simti singur.Stii cum ca cei pe care ii iubesti sa te caute doar atunci cand au nevoie de tine?Tendinta mea bizara de a ma atasa de cei care nici macar nu stiu ca exist,inca persista.Am fost obligat sa invat,ca atunci cand lucrurile merg prost,intotdeauna se poate mai rau.N-a fost deloc placut modul in care am invatat asta,dar incep sa ma obisnuiesc.Uneori,sunt nevoit sa calc pe propriul orgoliu,doar pentru a pastra langa mine persoane care in viitor,sunt sigur ca ma vor rani din nou.Nici macar nu stiu de ce fac asta,si totusi continui sa o fac.

  "Ma simt inconjurat de frig,invelit cu 7 paturi" - Cumicu"

  Sunt atat de constient de faptul ca regretele tarzii sunt pierdere de vreme,si totusi nu le pot impiedica sa nu ma inconjoare.De fiecare data cand sunt la pamant,daca cineva ma intreaba de starea mea,o face din politete,sau curiozitate.Uneori plutesc cu ochii inchisi,intr-un univers gri,detasat de lumea din jur,cu viziunea unei lumi sumbre tatuata pe interiorul pleoapelor mele.Fiecare dintre noi,are propria lume,un ultim refugiu,in care se retrage disperat in cautarea linistii si a singuratatii.Se intampla,ca scoarta sub care stau ascunse regretele si amintirile neplacute sa cedeze,iar ele sa evadeze,din inchisoarea unde noi speram sa ramana vesnic si ne invadeaza mintea.

 Welcome to my world,unde pana si soarele raspandeste frig si intuneric,unde totul e inconjurat de culori sumbre si ceata.Cuvintele sunt aproape inutile,daca sunt nevoit sa exprim complexitatea negurei prezente permanent in sufletul meu.Zambetul,masca sub care ma ascund de ochii sfredelitori ai lumii inconjuratoare,dispare in momentul in care nu ma simt privit.Poate va veni primavara,care sa topesca turturii de gheata care in inconjoara sufletul in momentele de genul.Dar pana atunci,raman singura prezenta din mijocul cetii lumii mele fade,inconjurat de intuneric si tremurand de frig,unde vantul e singurul care imi sopteste cuvinte reci.Sunt singur,mi-e frig si cu o perseverenta iesita din comun,caut iesirea inexistenta din universul meu parelel,cel rece.Regretele s-au intors,demonii astia sadici nu ezita sa apara de fiecare data cand sunt la pamant.Clipesc lung,si deschid ochii.Nimic nu e schimbat,si ma scufund mai adanc in abisul in care intunericul ma invaluie treptat.

Definitia unei mame...

Definitia unei mame...

Articol realizat in colaborare cu Dyu ^.^.
Dyu's part:

Mama- Stii, e persoana aceea care e cea mai importanta in viata noastra. Cea care ne da viata, care ne creste, care are cea mai mare grija de noi, persoana care din iubire pentru noi ar fi in stare sa-si dea si viata. Multi dintre noi nu o pretuim cand o avem langa noi.  La varsta adolescentei, tuturor ni se pare ca mama, cateodata, e prea cicalitoare, prea grijulie si ca se comporta cu noi de parca suntem inca copii mici, dar face asta pentru binele nostru. Nu ar suporta ca noi sa patim ceva. Stiu si mamele cum e sa fii adolescent si ca tentatile sunt foarte mari. De aceea isi fac ele griji pentru noi. Este langa tine tot timpu si iti ofera tot sprijinul ei.
E acolo cand ai nevoie, cand plangi, cand razi, cand esti fericit, cand esti bolnav, cand ai probleme. Si nu te judeca cum fac altii. E cea mai buna prietena. Iti da sfaturi fara sa le ceri, iti spune ce-i bine si ce-i rau. Te invata sa fii un om bun.Mama este singura persoana fara care nu as mai putea trai.

“Inima de mama e singurul loc din lume unde va puteti refugia, chiar cand parul va e carunt. Ferice de aceia carora le mai traieste mama.”  - Ad. Stifter

Dumi:
O mama,in adevaratul sens al cuvantului,e acea prezenta permanenta alaturi de tine,de la inceputul vietii tale,si pana la sfarsitul vietii ei.De multe ori,in perioada adolescentei,multi cred ca nu e in stare sa inteleaga prin ce trec ei la momentul respectiv.Chiar daca nu-ti cunoaste situatia pe deplin,stie instinctiv ce e mai bine pentru tine,pentru ca mai presus de toate,ea te cunoaste mai bine decat oricine.Respecta-ti mama ca pe un parinte,vorbeste cu ea ca si cu un prieten,si trateaz-o cu aceeasi grija si rabdare cu care ea te-a tratat pe tine,inca de cand te-ai nascut.Vei observa pe parcursul vietii tale,ca in personalitatea ta,se reflecta sfaturile ei,si parti ale caracterului ei.Apreciaza-ti mama,pentru daca maine o pierzi,vezi vedea cat de mult inseamna.
 Atunci cand toate felinarele din jurul tau se vor stinge,se va evidentia lumanarea,care a fost langa tine dintotdeauna dar n-ai fost in stare sa o vezi,orbit de celelalte lumini.Niciodata sa nu subestimezi puterea unei mame,pentru ca iubirea fata de copii ei e cea mai puternica sursa de energie din care se alimenteaza constant.
  Sa nu-ti fie rusine sa-i spui ca o iubesti,pentru indiferent de ce ai face pentru ea,nu va fi echivalentul unui "Te iubesc",sincer.Niciodata nu iti va cere nimic,dar oricum,nimic nu ar putea compensa grija si dragostea purtata de ea,de-a lungul timpului.

“Cum ati putea voi banui cate lumi misuna intr-o raza de soare, cate lupte se dau intr-o gaura de furnici, cate dureri ascunde o inima de mama trudita si cate daruri se pot naste intr-un suflet de copil!” -  Panait Istrati

Iubita mea...

Am crescut impreuna de mici.Ti-am ascultat vorbele si sfaturile,intotdeauna de folos.Ma regaseam tot timpul in spusele tale si te-as fi putut asculta zile intregi,cum imi soptesti.E atat de dificila viata fara tine... .Am fost nevoit sa stau fara tine zile intregi,si a fost extrem de dificil,asa ca nu imi pot imagina viata in lipsa ta.Tu vorbesti cu toti,si multi te asculta,dar foarte putini te inteleg cu adevarat.
  Imi amintesc prima noastra intalnire,cat de curios eram.Curiozitatea mea a aparut in momentul in care am intrat in contact cu lumea ta,si inca persista.Intotdeauna voi vrea sa aud,tot ceea ce ai sa-mi spui.Am crescut alaturi de tine,si daca ar fi posibil as vrea sa-mi stai alaturi pana in clipa mortii.
  Sunt indragostit de tine,iar indiferent de ceea ce faci,continui sa te iubesc.Imi doresc ca toti cei care te critica,sa te cunoasca la fel de bine cum o fac eu.Tu ma accepti asa cum sunt,iar in momentele grele in care cand toti ma parasesc,tu esti alaturi de mine.Orice sentiment trait,e mai intens cu tine aproape.
  O viata fara tine ar fi seaca si incolora,si as simti dorinta intensa sa-ti aud surasul.Starea pe care o transmiti,se imprima in sufletul meu de fiecare data cand iti ascult vocea.Mi-e extrem de dificil sa exprim in cuvinte,cat de mult insemni pentru mine.Vreau doar sa stii ca te iubesc draga mea,MUZICA

"Muzica,tu esti tovarasul meu de zi si de noapte,la durere si la fericire.Tu esti apa racoritoare in pustiul vietii mele" - Rabindranath Tagore

Romania mea

De ceva timp incoace,ma tot bantuie un gand.Nu reusesc,indiferent de seriozitatea si perserverenta cu care tratez problema,sa gasesc un cuvant care sa caracterizeze pe deplin societatea in care traim.In orice caz,cuvantul potrivit ar fi cu mult sub bariera cuvantului "decent".Tin sa ii dau dreptate marelui Bogdan Ionut Pastaca care a spus: "Ne indreptam cu pasi mari spre o parodie nationala".Sunt nationalist,patriot convins,pana la invers asa ca va rog,nu ma intelegeti gresit.Imi iubesc tara, si avem cateva lucruri in spate de care am putea fii mandrii,dar pe care le dam uitarii.
  Unul dintre cele mai controversate subiecte in tara asta e motivul pentru care am ajuns asa cum suntem.Toata lumea cauta motive si scuze,nimeni nu aplica o rezolvare.Daca vrei sa schimbi ceva in ceea ce priveste societatea in care traiesti,incepe cu tine.Nu vreau sa discut politica,las sarcina asta in mainile celor ce cauta scuze si vinovati.Vinovati suntem toti,si tu si eu.Vinovati pentru ca nu remarcam faptul ca neschimband nimic la noi insine,picam tot mai jos si tragem dupa noi,viitorul societatii noastre.Ne plangem ca sunt strazile murdare,dar 80% dintre noi nu ar cara o hartie in mana sau buzunar,pana la primul cos de gunoi.Toti merg pe principiul "degeaba arunc eu,daca restul nu",care e total gresit.Daca majoritatea ar gandi contrariul,am avea niste strazi cu mult mai curate.Fa un sacrificiu,arunca gunoiul in cos,nu pe langa,macar de dragul schimbarii cel mai probabil imaginare.Cand oamenii merg la "iarba verde",au tendinta sa isi lase gunoiul insirat pe deal.Le-ai carat pana acolo pline,e greu sa le duci inapoi goale?Macar strange-le la un loc si da-le foc,pentru ca in primul rand iti faci tie un serviciu,iar mai apoi celor din jur.
"Am sa mor cand
N-oi mai simti graiul romanesc,graiul stramosesc
Faramandu-se in picioare
Cu Dunarea in spate
Si Carpatii-n departare" - Katana

  Bunul simt?O idee fictiva despre o buna purtare,total absenta din caracterul tineretului,si mai nou al oamenilor de varsta mijlocie.Nu esti cu nimic mai smecher daca injuri o persoana pe strada,sau daca arunci chistocul pe jos,cand cosul de gunoi e langa tine.Nu ajuti niciodata pe nimeni si totusi,ai pretentia sa iti fie toti alaturi la nevoie?Nimeni nu e dator fata de tine,dar tu ca om ai o datorie fata de societatea in care traiesti.Mai nou ideea de bun simt e considerata caracteristica a celor de la tara,in niciun caz demna de cei crescuti la bloc.E grav,si traim urmarile propriilor noastre fapte marsave.
  O trasatura de caracter principala a omului de rand,e impresia de superioritate fata de ceilalti.Vorba aia "Prostu nu e prost destul,daca nu e si fudul".Respectul,nu il mai primesc nici macar cei care merita. E un paradox bizar cum nimeni nu ofera respect,dar toti îl pretind .

"Trecut de căcat am avut, prezent de căcat avem, bine măcar că nu avem nici un fel de viitor…" -Horaţiu Mălăele .
  "Mare om,mare caracter".

Prejudecati legate de Rock sau Metal

Noi oamenii,prin propria noastra natura,tindem sa generalizam,si sa judecam in lipsa orice lucru pe care nu il cunoastem.Am auzit de mult prea multe ori replica "Rap?Aia nu stiu decat sa injure" "Rock?Aia care urla si fac numai zgomot?".Parca genul asta de replici sunt menite sa ma irite pe mine,in special.Lasa prietene,ramai la Dj-ii tai,lasa muzica buna sau cu mesaj,pentru cei capabili sa o inteleaga.Majoritatea celor care fac greseli de genul,nu sunt capabili sa priveasca printre versuri si sa interpreteze mesajul ca atare.Cat despre Rock,nu cred ca au idee in ce consta stilul muzical respectiv.Totusi,macar tipii au o conceptie cat de cat stabila in ceea ce priveste gusturile in materie de muzica.Dar,mai presus de ei in clasamentul idiotilor,sunt "Gica-contra" astia
anti-manele in viata de zi cu zi,dar care isi rup capu' pe asa ceva acasa.Dar daca te numeri printre cei enumerati mai sus,te rog,incearca sa asculti si incearca sa intelegi,dupa care poti judeca.
Compara,te rog:

"Vrei bani, banii n-o sa cada degeaba din cer
Vrei prieteni, invata sa vorbesti sincer
Vrei respect, invata sa respecti, sa oferi
Tre' sa meriti tot ce ai sa castigi nu sa ceri" - Parazitii
  
   cu:
      
 "Your desire,takes me higher
And I burn like fire
`Cause I`m so inspired" Play & Win

Clasica replica a unui cocalar e: "Eee ma,si ce chef e ala fara manele?".Spune-mi ca nu ai auzit asta macar o data.E doar un curent,o sa se stinga la un moment dat,trebuie doar sa ignoram.Sper,ca n-am fost inteles gresit si ca mesajul transmis de mine a fost inteles.Gusturile in materie de muzica,pot fi cat de diversificate vrei tu sa fie,dar niciodata nu judeca ceea ce nu intelegi.Nu ma critica pentru stilul de muzica pe care il ascult,si nu generaliza indiferent de domeniu pentru ca nu totul e identic.Multa bafta,ba!

Epilog..

   Azi nu vreau sa dezbat nici un subiect anume,vreau doar sa scriu,simt nevoia sa ma descarc.
 De ceva timp incoace,ma simt tot mai bizar in lipsa ta.Tresar,la fiecare mesaj cu speranta ca in sfarsit ti-ai amintit ca traiesc.Dar nu esti tu,iar restul mesajelor,indiferent din partea cui vin,nu-mi starnesc nici cea mai mica parte din interesul resimtit fata de fiecare cuvant al tau.Nu ti-am spus niciodata,si nu stiu daca ai realizat dar indiferent ce faci ,in ochii mei esti definita de perfectiune.Da..."perfectiune" e cuvantul care te defineste in inima mea,arida si uscata din cauza secetei provocate de lipsa ta de interes fata de mine.Mi-a luat ceva timp sa realizez,ca e prima data cand iubesc.Nu mai am nici un dubiu,sunt sigur ca te iubesc,si ca fata de tine,in sufletul meu nutresc niste sentimente atat de intense.Nu-mi amintesc sa-ti fi spus vreodata ca te iubesc,dar tind sa cred ca se reflecta in atitudinea mea,pentru ca atunci cand ma gandesc la tine,sufletul meu degaja atat de multa fericire... .Dar visul frumos nu tine mult,pentru ca in momentul in care deschid ochii,realizez ca sperantele mele sunt stupide,si fara sens.Nu sunt destul de bun pentru tine,nici nu voi fi vreodata.Sunt ca si ratacit in desert,iar imaginea ta din mintea mea e Morgana,care imi indica salvarea.Dar ma repet,si spun ca totul e in mintea mea,mult prea ravasita de lipsa ta ca sa ma pot concentra pe orice altceva.Uneori te visez si as vrea sa pot trai asa la infinit,dar din amara nefericire ma trezesc;contactul cu realitatea e prea brutal.Realizez ca e atat de sec,fara tine.Mai sec decat un pahar de nisip atunci cand gatul iti e uscat de sete.Indur realitatea cu o vitejie iesita din comun,dar e mai greu pe zi ce trece.Ma bantuie ganduri 

murdare,dar mi-e mult prea teama ca as putea scadea in ochii tai,prin prisma unui gest stupid si necugetat.
  Ti-am scris de mult prea multe ori si nu mi-ai raspuns,incat am renuntat la gandul ca mai contez pentru tine.Incerc sa imi ocup timpul cu altceva,insa totul e atat de comun si de banal.Am fost atat de preocupat,sa fac tot posibilul sa te tin langa mine,incat am ignorat acea pata pe viitorul nostru roz imprimat in mintea mea,unde ma intrebam ce as face daca te-as pierde.Nimic nu e la fel ca tine si totusi fiecare lucru vazut imi aminteste de o parte cat de mica a ta.Esti o parte mult prea mare din din mine.Defapt,eu sunt o parte din tine,una minuscula,care nu poate exista fara prezenta ta,si depind de tine. 
 
  Obisnuiai sa imi dai sfaturi,iar eu te ascultam cu placere.Spuneai ca trecem impreuna peste toate.Acum nu suntem impreuna,si am atat de mare nevoie sa trec peste asta.Tu ai intotdeauna toate raspunsurile intrebarior mele,dar spune-mi:acum ce fac?.Sunt derutat,pierdut......fara tine.

"You're so fucking special
I wish I was special
But I'm a creep
I'm a weirdo
What the hell am I doing here?
I don't belong here" 

Relatiile din perioada adolescentei

Vreau sa abordez azi,un subiect atat de controversat si anume,relatiile adolescentine.O parte prea mare a majoritatii,tinde sa creada ca la varsta de 14 - 17 ani,iubirea-i trecatoare si nu e la fel la intensa ca la o varsta mai inaintata.Eu,sincer,ma numar printre cei care contrar parerii majoritatii cred ca senzatia de "dragoste" e mult mai intensa in perioada respectiva.Dupa o anumita varsta,si dupa ce o persoana trece prin toate etapele unei relatii de cateva ori,apare monotonia,iar relatia in sine incepe sa nu mai exceleze la toate capitolele.

  Sunt de parere ca opinia prietenilor,conteaza intr-o oarecare masura,in alegerea unui partener pentru o relatie.Dar niciodata,indiferent de cat de mult iti iubesti partenerul,nu iti uita prietenii.Imparte-ti timpul,in asa fel incat sa poti fii de ambele parti ale baricadei,si va fii perfect.De asemenea,niciodata nu te increde in spusele lumii.Mare parte din chestiile spuse de tipele/tipii gelosi,or any others,sunt false.Totusi,poti folosi chestiile de genu' asta ca pe un test,pentru a vedea daca partenerul tau are incredere in tine.
  Vreau sa vorbesc putin si despre mult detestatul "friendzone".Cati dintre voi,nu v-ati aflat vreodata intr-o situatie de genul?Eu,am fost pus in situatia asta atat de aiurea,de cateva ori.Si totusi,cand am avut ocazia sa scap din latul prieteniei,si sa urc un etaj mai sus la statutul de iubit al tipei respective,n-am mai vrut.Am avut destul timp sa realizez,ca nu merita sa stric o prietenie de o viata,doar de dragul unei relatii.Stiti cum se spune:"Daca doi fosti iubiti pot ramane amici,inseamna ca ori nu s-au iubit,ori inca se iubesc".Asa ca, preferabil ar fi statutul de "friends with benefits".
  

In cazul oricarei relatii adolescentine in care iubirea a atins cote maxime,drama finalului a ars toate sentimentele.In timp,vantul va lua cu el scrumul ramas,si va face loc unei  posibile drame viitoare.

Prietenia,un lucru mult prea rar... 

Astazi vreau sa vorbesc despre prietenie.As putea defini prietenia ca pe o floare rara,atat de esentiala intr-o societate cu atat de multe prejudecati.E greu sa gasesti un prieten adevarat,o persoana care sa te iubeasca neconditionat,si care sa-ti fie alaturi indiferent prin ce etape treci.In momentele in care ti-e greu,si lasi sa se vada chestia asta,te vor intreba multi ce e cu tine.Atat de multi vor spune ca le pasa,cand ei au intrebat din curiozitate.Acei oameni care te vor sustine în ceea ce vrei tu să faci indiferent cât de nebunesc li s-ar părea,aceia iti sunt prieteni.Acei oameni care sunt în stare să meargă până în pânzele albe si înapoi împreună cu tine, desi niciodată nu-ti vor spune asta. Dar ti-o vor demonstra cu fiecare ocazie.

"N-avem averi,avem doar prieteni care suna,sa ne spuna:
 "Griji de tine ba,te pup,noapte buna"- Cumicu

Cat despre prietenii mei,nu stiu cati am,tind sa cred ca nu am prea multi."Multi ma stiu,putini ma cunosc",de aceea prietenii mei ar putea fi numarati pe degetele de la o mana.Oricum,peste toate cele spuse,tin sa spun ca sunt cel mai bun prieten al meu.Am renuntat de mult sa mai am incredere deplina in cunostinte,zis prieteni.

"Credeam in oameni,mortii lor de lighioane
 Nu simt nimic ca am fost tras in piept de prea multe persoane" - Cumicu

Adevarata prietenie se evidentiaza in momentul in care,ai cea mai mare nevoie.Un umar care e acolo pentru tine,stii sigur ca iti poti sprijini capul,iar el va ramane neclintit pana cand soarele rasare din nou pe strada ta.Stii...un prieten cu adevarat devotat,daca nu poate face ceva,indiferent ce,sa te ridice de jos,se aseaza langa tine si iti sta alaturi.Vorbesc de genul ala de persoana careia ii poti spune orice,si care iti poate da un sfat,bun sau rau,dar din perspectiva unei persoane care te cunoaste,si iti cunoaste situatia.

 Dar asemenea prieteni sunt rari,si se castiga greu.Dar daca ai castigat un prieten de genul asta,fa tot posibilul sa-l ti langa tine,si sa-l accepti asa cum e,pentru ca daca maine dispare,ai sa vezi ce mult inseamna.Niciodata nu esti constient de ceea ce ai,pana dispare.Tine persoana pe care o iubesti aproape,daca e alaturi de tine.Apreciaza-i pana la extrem,si inapoi,pentru ca niciodata nu stii ce ai,pana dispare...

Despre copilarie...

 Astazi vreau sa abordez subiectul copilariei si al generatiei mele,respectiv generatia care vine din urma noastra.

 Mi-a fost imposibil sa nu observ cum,de ceva timp,copilaria se traieste online,si nu pe maidan,cu o minge si un tricou murdar.Noi...am fost atat de diferiti fata de ei.N-aveam nevoie de telefon mobil sa chem pe cineva afara,pur si simplu strigam,sau bateam la usa persoanei respective.Nu eram tocmai curati,iar stilul vestimentar era mai putin important decat distractia.N-aveam nevoie de prea multe ca sa fim fericiti eram in stare sa incropim,sa improvizam un joc din orice.Fericirea,chiar daca nu o realizam la momentul respectiv,era la ordinea zilei.Ne certam des,din prisma unor lucruri insignifiante,dar o cearta nu putea dura mai mult de 1 ora,pentru ca atunci,distractia era mai cu mult mai importanta decat orgoliul.Imparteam cam orice,si am baut cu totii din aceeasi sticla de atatea ori...si totusi sunt inca viu,si sanatos.Ieseam afara la pranz,iar pe zi intram in casa doar ca sa mananc.Ar fi multe de spus,multe amintiri,dar consider ca am descris destul pentru ca persoanele care au copilarit in acelasi fel ca si mine,sa inteleaga ce vreau sa transmit,si sa imi adopte starea de melancolie.

"Tanarul onest ar trebui sa faca o scoala, sa munceasca, sa nu asculte manele, sa nu se imbrace ca un cocalar, sa citeasca, sa faca sport pentru autodisciplina si sa inceteze sa inceteze sa mai fie o oaie fara minte dusa la pascut catre televizor. Atunci vom putea vorbi despre afirmarea tanarului roman." (Catalin Stefan Ion).


  La generatia urmatoare,mingea si terenul de pe strada s-au mutat pe Playstation,prietenii s-au mutat pe site-uri de socializare,iar preocuparile lor in general sunt de alta natura.

Cea mai fericita intamplare din perioada copilariei lor,ar putea fi definita ca: " ziua in care mi-am luat tableta mai misto ca vecinu' ". Lucrurile ce ne faceau fericiti,fata de care nici nu eram constienti la momentul repectiv s-au dus;acum jumatate din ei aspira la valori materiale.Probabil,in mare parte e vina parintilor, pentru ca un copil menajat peste masura va ajunge mai mult ca sigur un neadaptat al societatii.De asemenea,un copil trebuie lasat sa isi dezvolte un caracter si o personalitate proprie,nu un mulaj,o copie a unuia dintre parinti.Este de asemenea,extrem de important ca un tanar,copil sau adolescent sa fie lasat sa se afirme,sa aiba propriile pareri.


 Momentele copilariei mele ma fac sa-mi amintesc ca adevaratele valori in viata,nu pot fi cumparate,si consta in lucruri marunte.Avem nevoie de atat de putin ca sa fim fericiti si totusi,ne agatam de lucruri despre care tindem sa credem ca ne pot aduce fericirea.